endometrioza intestinala operata intr-un spital public

Endometrioza intestinala operata intr-un spital public din Deva

 

Endometrioza intestinală operată într-un spital public, laparoscopic și în echipă multidisciplinară este cu siguranță o raritate. Dacă faci parte din comunitatea online a pacientelor cu endometrioză și adenomioză din România, atunci posibil să cunoști faptul că endometrioza în toate formele ei, mai ales endometrioza intestinala se operează doar în spitale private. Costul unei operații de endometrioză intestinală cu rezecție ajunge până la 7000 de euro. Acest cost nu include analizele pre și post-operatorii sau alte cheltuieli extra. 

Dorința mea este să putem atrage atenția asupra faptului că este nevoie de un diagnostic cât mai exact și în stadii incipiente, pentru a se putea ține sub tratament nonchirurgical. Tristețea este însă că ne întâlnim tot mai frecvent cu această patologie în stadiu din ce în ce mai avansat. Tocmai de aceea ne dorim să ne dezvoltăm ca echipă chirurgicală și să putem oferi o alternativă tuturor celor care se află în această situație.
Dr Razvan Betea, chirurg ginecolog 

Endometrioza este o afecțiune complexă ale cărei cauze exacte nu sunt cunoscute. O boală care afectează negativ multe aspecte din viața unei femei. Este extrem de costisitoare și recidivantă. Lipsa echipelor multidisciplinare în spitale publice care să se ocupe cu diagnosticul și tratamentul acestei patologii îngreunează și mai mult viața pacientelor cu endometrioză.

Așa cum spune și titlul, articolul nostru este despre endometrioza intestinală operată laparoscopic și în echipă multidisciplinară în cadrul Spitalului Județean Deva. Operația a fost efectuată de către dl dr Răzvan Betea, medic specialist obstetrică și ginecologie și dl dr Nicolae Fluieraș, medic primar chirurgie generală.

Povestea Anișoarei, pacienta operată de endometrioză intestinală la Deva este similară cu poveștile multor paciente cu endometrioză. Dureri, diagnostice eronate, multe vizite la medici etc. Înainte de a ajunge la dl dr Betea, Anișoara s-a operat la Cluj, într-un spital privat. A fost o operație incompletă, partea intestinală nefiind adresată. Bineînțeles, simptomele nu s-au ameliorat iar durerile erau din ce în ce mai mari. Anișoara mi-a spus că înainte de operația intestinală umbla cu branulă pentru a-și injecta calmante zilnic. Ajunsă la dl dr Betea în urma unei recomandări, acesta a trimis-o să-și facă un hidro colono CT.  Potrivit rezultatelor Anișoara mai avea doar 1 cm liber în intestin, având un risc de ocluzie intestinală ridicat. Într-o luna de zile a pierdut aproape 10 kg.

La trei luni de la operația intestinală efectuată de dl dr Răzvan Betea și dl dr Fluieraș, Anișoara se simte bine, nu mai are dureri, iar tranzitul intestinal începe să se îmbunătățească. 

   Redăm mai jos opiniile celor doi medici care au efectuat operația. 

Dr Razvan Betea – Tânară de 33 de ani avea dureri foarte mari, care nu răspundeau la niciun analgezic, iar pe lângă durere se instalase inapetența, scăderea în greutate și tulburările de tranzit. Pacienta a fost diagnosticată după numeroase controale medicale, cu ajutorul ecografiei transvaginale și a investigațiilor imagistice hidro-colono-CT, cu endometrioză profundă stadiul IV. Mai exact, pacienta prezenta o formațiune chistică voluminoasă ovariană endometriozică, multiple implante endometriozice la nivelul peretelui uterin posterior, și ligamentelor uterosacrate, totul culminând cu stenoza marcantă a rectosigmei. Simptomatologia pacientei era marcată de semnul cardinal al acestei maladii, și anume durerea, care în ultima perioadă nu mai avea răspuns la medicație.

Potrivit specialiștilor, în aceste cazuri, chirurgia colorectală devine foarte dificilă, ținând cont de modificările induse de inflamația de la nivelul intestinelor, care necesită o abilitate chirurgicală crescută, reconsiderarea anatomiei pelviene, răbdare și meticulozitate.

Dr Niculae Fluieraș – Am să menționez că alături de intervențiile oncologice, această intervenție prezintă cel mai mare grad de complexitate și de dificultate din punct de vedere chirurgical. Scopul nostru a fost să păstrăm funcția ovariană, având în vedere că fost vorba despre o pacientă tânără, dar totodată radicalitatea să fie maximă, în sensul că trebuiau eliminate toate focarele de endometrioză care erau depistate. Având în vedere abordul laparoscopic, dificultatea intervenției crește. A fost necesară identificarea zonei afectate, rezecția rectosigmei și, totodată, efectuarea anastomozei intestinale cu dispozitive speciale. 

Nota: Dl Dr Răzvan Betea este medic specialist obstetrică-ginecologie cu supraspecializare în chirurgia laparoscopică și chirurgia onco-ginecologică. Aici aveți link către site-ul dumnealui https://drbetea.ro

 

 

 

 

 

 

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *