Endometrioza la adolescente

 

Adolescentele reprezintă o categorie sensibilă ale căror simptome, de multe ori sunt ignorate de către medici, părinți și profesori. Atunci când se plâng, adolescentele află că durerile menstruale sunt normale și că din păcate, nu se poate face nimic, lucru care poate duce la întârzierea diagnosticului de endometrioză pentru câțiva ani. Astfel, ele ajung să trăiască în durere și ca urmare să lipsească de la scoală. Durerile menstruale pot avea un impact negativ asupra oricărei persoane, iar în cazul adolescentelor, educația poate fi afectată ca urmare a absenteismului școlar sau a încetării studiilor (1).

Endometrioza este așa cum arată una dintre teorii o boala genetica care în timp se poate activa cauzând simptome. Teoria embrionară demonstrează faptul că endometrioza este un defect genetic, un defect al mezodermului, unul dintre cele 3 stadii primare de formare a embrionului. Mezodermul este al doilea strat germinal care se formează în săptămâna a treia sau a patra de dezvoltare embrionară. Celulele mezodermice se împart în 4 categorii, formând o mare parte din sistemul urogenital, precum și mucoasa cavităților pericardice, pleurale și peritoneale printre altele. Aceste celule rătăcesc prin corp și fie conțin endometrioză, fie se transformă în endometrioză, activându-se în cele mai multe cazuri, odată cu pubertatea, sub influența estrogenului, atunci când creierul începe să elimine gonadotropină.

Endometrioza poate fi caracterizată ca o boală cu caracter menstrual, adică simptomele apar sau se înrăutățesc pe durata menstruației. Nu toate simptomele endometriozei sunt legate de menstruație însă. Durerea pelvină, de exemplu poate avea loc în orice moment al lunii. La persoanele tinere care nu au încă menstruație, aceste dureri sunt ignorate sau tratate de pediatri care nu iau în considerare și un posibil factor ginecologic. Durerea pelvină cronică și care, în unele cazuri se poate înrăutăți la fiecare 25-28 de zile, este primul simptom al unei afecțiuni ginecologice precum endometrioza și/sau adenomioza la persoanele tinere care nu au încă menstruație (2, 3).

Odată cu debutul menstruației, apar mai multe simptome precum durerile la menstruație și la ovulație, simptome care se înrăutățesc în timp și la care se adaugă și oboseala, dureri lombare, dereglări ale tranzitului intestinal, iar dacă adolescenta este activa sexual, în funcție și de tipul de boala, poate acuza și dureri la contactul sexual. Durerea pelvină poate debuta cu o săptămână sau chiar mai mult înainte de menstruație și poate fi o durere arzătoare, ascuțită și care poate deveni acută în timpul menstruației și poate fi însoțită și de crampe uterine (4).

Cum cel mai frecvent loc afectat de endometrioză este compartimentul posterior unde se afla fundul de sac Douglas, și alte organe; atât actul sexual cât și defecarea mai ales în timpul menstruației, pot irita zonele afectate și cauza dureri. Adolescentele pot acuza și alte simptome precum dureri de cap, stare de rău, vomă, balonare, menstruație abundentă, urinări dureroase sau frecvente (4). Având în vedere că endometrioza este considerată o boală progresivă (5), diagnosticată tardiv și care afectează până la 70% dintre adolescentele cu dureri pelvine (6), cauzând infertilitate în unele cazuri, este important ca endometrioza să fie diagnosticată și tratată la timp, pentru a ameliora durerile pelvine cronice și menstruale, reducând astfel impactul negativ al bolii (7, 8, 9,10, 11).

Atunci când este suspectată endometrioza la adolescente, prima modalitate de tratament este la fel ca și la pacientele adulte, analgezice și/sau contraceptive (12) și terapia chirurgicală în cazul când simptomele nu răspund terapiei medicale (13, 14, 15). Terapiile cu GnRH și progestin nu sunt recomandate acestei categorii de vârste, având în vedere impactul negativ asupra formării oaselor (16, 17).

Una dintre problemele cu care se confruntă părinții adolescentelor care suferă de durere pelvină este când să solicite sfatul unui medic și cui să se adreseze, pediatrului sau ginecologului. Unii dintre părinți se întreabă, de asemenea, dacă durerile sunt într-adevăr de o intensitate mare sau chiar reale. Dacă adolescenta lipsește de la școală sau de la activități zilnice/sportive din cauza durerii pelvine, acest lucru nu este normal și trebuie solicitat sfatul medicului, de preferat a unui medic care știe despre durerile pelvine și are experiență în diagnosticarea și tratarea endometriozei (18, 19).

Diagnosticul clinic al endometriozei la adolescente, mai ales la cele care au o vârstă mică și nu sunt active sexual este unul destul de dificil. Examinarea ginecologică atunci când se poate face, trebuie făcută cu grijă, cu răbdare și cu blândețe. Un alt aspect destul de important este ca medicul să știe cum să efectueze un examen ginecolog pentru endometrioză și unde să palpeze și să diferențieze între durerea cauzată de examenul ginecologic și jena pacientei (18).

De asemenea, este important ca medicul să știe că endometrioza nu este tot timpul vizibilă imagistic, mai ales la această categorie de vârstă, și un diagnostic preoperator nu este posibil întotdeauna, în ciuda examinărilor pelvine repetate și a evaluării minuțioase a tractului gastrointestinal și urinar (20, 21). Exciza rămâne metoda chirurgicală care oferă rezultate bune pe termen lung și care trebuie făcută de un chirurg cu experiență în chirurgia endometriozei. În timpul operației chirurgul trebuie să știe, având în vedere procesul de formare al endometriozei, că la început, endometrioza poate fi superficială, non pigmentată (22, 23, 24, 25).

Referinte 

  1. Gupta J et al. How do adolescent girls and boys perceive symptoms suggestive of endometriosis among their peers? Findings from focus group discussions in New York City. BMJ Open. 2018;8(6):e020657. Published 2018 Jun 4. doi:10.1136/bmjopen-2017-020657;
  2. Ebert AD, Histological confirmation of endometriosis in a 9-year-old girl suffering from unexplained cyclic pelvic pain since her eighth year of life. Gynecol Obstet Invest. 2009;67(3):158–161. doi:10.1159/000181185;
  3. Marsh EE, Laufer MR. Endometriosis in premenarcheal girls who do not have an associated obstructive anomaly. Fertil Steril. 2005;83(3):758–760. doi:10.1016/j.fertnstert.2004.08.025;
  4. Endometriosis Australia, Adolescent endometriosis; 
  5. Koninckx PR, Suggestive evidence that pelvic endometriosis is a progressive disease, whereas deeply infiltrating endometriosis is associated with pelvic pain. Fertil Steril. 1991;55(4):759–765;
  6. Laufer MR, Prevalence of endometriosis in adolescent girls with chronic pelvic pain not responding to conventional therapy. J Pediatr Adolesc Gynecol. 1997;10(4):199–202. doi:10.1016/s1083-3188(97)70085-8;
  7. Dovey S, Sanfilippo J. Endometriosis and the adolescent. Clin Obstet Gynecol. 2010;53(2):420–428. doi:10.1097/GRF.0b013e3181dbdc61;
  8. Gałczyński K, Ovarian endometrioma – a possible finding in adolescent girls and young women: a mini-review. J Ovarian Res. 2019;12(1):104. Published 2019 Nov 7. doi:10.1186/s13048-019-0582-5;
  9. Gordts S, Ovarian endometrioma in the adolescent: a plea for early-stage diagnosis and full surgical treatment. Gynecol Surg. 2015;12(1):21–30. doi:10.1007/s10397-014-0877-x;
  10. Parker MA, The menstrual disorder of teenagers (MDOT) study: determining typical menstrual patterns and menstrual disturbance in a large population-based study of Australian teenagers. BJOG. 2010;117(2):185–192. doi:10.1111/j.1471-0528.2009.02407.x;
  11. Yang J,  Endometriosis in adolescents; Analysis of 6 cases, Pub Med 2001 Dec;36(12):721-2;
  12. Yang J, Shen K, Diagnosis and Treatment of Endometriosis in Adolescents, PubMed,  2004 Oct;39(10):687-9;
  13. Kalu, E. Teenagers, adolescents, endometriosis and recurrence: a retrospective analysis of recurrence following primary operative laparoscopy. Gynecol Surg 5, 209–212 (2008). https://doi.org/10.1007/s10397-008-0379-9;
  14. Reese KA, Endometriosis in an adolescent population: the Emory experience. J Pediatr Adolesc Gynecol. 1996;9(3):125–128. doi:10.1016/s1083-3188(96)70021-9;
  15. Stavroulis AI, Laparoscopic treatment of endometriosis in teenagers. Eur J Obstet Gynecol Reprod Biol. 2006;125(2):248–250. doi:10.1016/j.ejogrb.2005.08.024;
  16. Sarıdoğan E. Endometriosis in teenagers. Womens Health (Lond). 2015;11(5):705–709. doi:10.2217/whe.15.58;
  17. Amy D DiVasta, The Effect of Hormonal Add-back Therapy in Adolescents Treated With a Gonadotropin Releasing Hormone (GnRH) Agonist for Endometriosis: A Randomized Trial, Journal of Adolescent Health,  VOLUME 56, ISSUE 2, SUPPLEMENT 1 , S24, FEBRUARY 01, 2015;
  18. Endopaedia, Endometriosis in Teenagers ;
  19. Greene R. Diagnostic experience among 4,334 women reporting surgically diagnosed endometriosis. Fertil Steril. 2009;91(1):32–39. doi:10.1016/j.fertnstert.2007.11.020;
  20. Goldstein DP. Adolescent endometriosis. J Adolesc Health Care. 1980;1(1):37–41. doi:10.1016/s0197-0070(80)80007-6;
  21. Dowlut-McElroy T, Strickland JL. Endometriosis in adolescents. Curr Opin Obstet Gynecol. 2017;29(5):306–309;
  22. Roman JD. Adolescent endometriosis in the Waikato region of New Zealand–a comparative cohort study with a mean follow-up time of 2.6 years. Aust N Z J Obstet Gynaecol. 2010;50(2):179–183. doi:10.1111/j.1479-828X.2010.01141.x;
  23. Kontoravdis et al, Laparoscopic evaluation and management of chronic pelvic pain during adolescence. Clin Exp Obstet Gynecol. 1999;26(2):76–77;
  24. Dun, Erica C et al. “Endometriosis in adolescents.” JSLS : Journal of the Society of Laparoendoscopic Surgeons vol. 19,2 (2015): e2015.00019. doi:10.4293/JSLS.2015.00019;
  25. Stuparich MA. Endometriosis in the Adolescent Patient. Semin Reprod Med. 2017;35(1):102–109. doi:10.1055/s-0036-1597121;